Reproducerea

Functia de reproducere – Sinteze Bacalaureat, proba E

Reproducerea – functia organismului prin care se asigura perpetuarea și inmultirea speciei umane. Presupune formarea gametilor femnini și masculini în glandele sexuale și contopirea acestora.

Fecundatia – procesul fiziologic prin care gametul masculin se contopește cu cel feminin, formand celula-ou sau zigotul, punctul de plecare pentru dezvoltarea unui nou organism. Acest proces are loc în treimea externa a trompei uterine.

Nidatia – procesul fiziologic prin care produsul de conceptie se fixeaza pe mucoasa uterina.

Sarcina (gestatia) – stare fiziologica a femeii, cu durata de noua luni și este caracterizata printr-un ansamblu de fenomene prin care produsul de conceptie se dezvolta în uter.

Nașterea – ansamblu de fenomene prin care fatul este expulzat din uter, la sfarșitul celor noua luni de dezvoltare intrauterina. În timpul nașterii, un rol important îl are ocitocina, hormon secretat de hipotalamus și depozitat în hipofiza posterioara.

Sistemul reproducator feminin

Este format din:

  • Gonade (glande sexuale) – ovare
  • Cai genitale – trompe uterine, uter și vagin
  • Organe sexuale externe – vulva
  • Glande anexe – glandele mamare

Ovarele

  • Organe pereche localizate în pelvis
  • Îndeplinesc doua functii: exocrina și endocrina, deci sunt glande cu functie mixta

Functia exocrina consta in producerea de gameti femini, numiti ovule. Ovulul este o celula mare, imobila și haploida (n).

Functia endocrina consta în secretia hormonilor feminini (progesteron și estrogen)

  • Estrogenul – secretat de celulele foliculilor ovarieni și de cele ale corpului galben, iar la femeile gravide de corpul galben și de placenta. Are urmatoarele efecte: stimuleaza creșterea foliculilor ovarieni, dezvoltarea organelor genitale și a glandelor mamare și aparitia caracterelor sexuale secundare: voce subtire, evidentierea comportamentului feminin
  • Progesteronul – secretat de celulele corpului galben, iar la femeile gravide de corpul galben și de placenta. Progesteronul este hormonul maternitații deoarece stimuleaza dezvoltarea mucoasei uterine și favorizeaza nidatia și pastrarea embrionului în uter.
  • Hormonii sexuali feminini sunt secretati în cantitați mici, atat la femeie cat și la barbat, de catre corticosuprarenala.

Trompele uterine

  • Sunt organe pereche, dispuse în pelvis, între ovare și uter
  • Au rolul de conduce zigotul, respectiv ovulul nefecundat, catre uter

Uterul

  • Este un organ nepereche, cavitar situat în pelvis
  • Gazduiește produsul de conceptie, pana ajunge în stadiul de dezvoltare corespunzator nașterii
  • Ciclul nașterii (menstrual) prezinta trei faze:
  • Faza menstruala – eliminarea stratului superficial al mucoasei uterine, împreuna cu o cantitate de sange, dureaza 2-3 zile
  • Faza proliferativa – între a 4-a și a 14-a zi, este caracterizata prin îngroșarea mucoasei uterine
  • Faza secretorie – în care mucoasa uterina este pregatita pentru nidatie și dureaza din a 15-a zi pana la sfarșitul ciclului menstrual

Vaginul

  • Este o cale genitala nepereche, situat în pelvis
  • Are rol în realizarea actului sexual, iar în timpul nașterii este strabatut de fat

Vulva

  • Este un organ nepereche, dispus la exterior, în jurul orificiului vaginal
  • Are rol în acuplare
  • La partea anterioara a vulvei se afla clitorisul, organ erectil, omologat cu penisul

Glandele mamare

  • Sunt glande anexe ale aparatului reproducator feminin
  • Au rol în secretia laptelui, în vederea hranirii noului-nascut. Prolactina stimuleaza creșterea și dezvoltarea glandelor mamare și secretia lactata, iar ocitocina stimuleaza contractia celulelor mioepiteliale ale canalelor galactofore, cu ejectia laptelui.

Afectiuni ale sistemului reproducator feminin

Anexita – are cauza infectioasa (uneori gonocica) și prezinta urmatoarele simptome: dureri abdominale difuze, hemoragii vaginale, dureri menstruale, tulburari digestive și nervoase. Aexita poate fi asociata cu infectii produse dupa avort sau naștere.

Sistemul reproducator masculin

Este format din:

  • Gonade (glande sexuale) – testicule
  • Cai genitale (spermiducte) – intratesticulare și extratesticulare
  • Organ sexual extern – penis
  • Glande anexe – prostata și veziculele seminale

Testiculele

  • Sunt localizate în scrot – o punga tegumentara, situata înafara abdomenului
  • Îndeplinesc doua functii: exocrina și endocrina, deci testiculele sunt glande cu functie mixta

Functia exocrina consta în secretia de gameti masculini numiti spermatozoizi. Spermatozoizii sunt celule mici, haploide (n) și mobile. Spermatozoizii au un singur cromozom al sexului fie X fie Y. Daca la fecundatie participa un spermatozoid cu cromozomul X, produsul de conceptia va avea sex feminin, iar daca spermatozoidul are cromozomul Y, produsul de conceptie va fi de sex masculin.
Functia endocrina consta în secretia hormonilor masculini (testosteron) de catre celulele interstitiale Leydig. Testosteronul determina dezvoltarea și mentinerea caracterelor sexuale secundare masculine (îngroșarea vocii, distributia pilozitații mai abundenta în zona faciala) precum și creșterea și dezvoltarea organelor genitale, externe și interne

Hormonii sexuali masculini sunt secretati în cantitați mici, atat la femeie cat și la barbat, de corticosuprarenala.

Caile genitale masculine

  • Caile intratesticulare – tubii seminiferi
  • Caile extratesticulare
  • Canalul epididimar, situat în scrot
  • Canalul deferent, situat în cavitatea pelviana
  • Canalul ejaculator, strabate prostata și se deschide în uretra
  • Atat caile genitale intratesticulare cat și cele extratesticulare au rol în transportul spermatozoizilor.

Penisul

  • Este dispus în afara cavitații pelviene
  • Are rol în acuplare și în mictiune

Glande anexe

  • Prostata – glanda nepereche, tubuloacinoasa, situata în pelvis, sub vezica urinara și care secreta un lichid ce reprezinta un mediu nutritiv pentru spermatozoizi.
  • Veziculele seminale – glande pereche situate posterior de vezica urinara și secreta un lichid ce intra în compozitia spermei

Afectiuni ale sistemului reproducator masculin

Adenomul de prostata – afectiune cauzata de o tumoare benigna a prostatei și care are ca simptome: urinari dese și întrerupte, în special noaptea, dificultați la urinare, dureri locale, dereglari ale activitații sexuale.

 

 

Planning-ul familial, conceptie și contraceptie

Planificare familiala – are ca obiective planificarea sarcinilor și evitarea sarcinilor nedorite și a avortului în vederea mentinerii sanatații femeii. Planificarea familiala se realizeaza prin popularizarea, utilizarea metodelor contraceptive (contraceptie) și prin conceptie.

Conceptia – reprezinta capacitatea unui cuplu de a procreea. În cazul cuplurilor sterile, se poate recurge la însamantare artificiala.

Contraceptia – consta într-un ansamblu de metode care au drept scop evitarea sarcinii. Pentru evitarea sarcinii nedorite pot fi utilizate, ca metode contraceptive: pilula contraceptiva, steriletul, prezervativul, diafragma, legarea trompelor uterine sau a canalelor spermatice (vasectomia).

  • Pilula contraceptiva – amestec de hormoni, care, administrat zilnic, previne ovulatia. Prezinta avantajul ca sunt administrate pe cale orala, nu necesita asistența medicala pentru administrare ci doar pentru recomandarea unui anume produs și au o eficiența ridicata (98%). Au dezavantajul ca sunt contraindicate femilor cu anumite afectiuni (hepatice, cardiovasculare) și ca necesita analize medicale pentru stabilirea tipului de pilula contraceptiva ce va fi administrat.
  • Steriletul – dispozitiv mecanic de prevenire al sarcinii, care este fixat de catre medicul ginecolog în interiorul uterului femeii, împiedicand fixarea produsului de conceptie în mucoasa uterina. Prezinta avantajul utilizarii pe o perioada lunga de timp și a unei eficiente crescute. Ca dezavantaj poate fi mentionata creșterea de hemoragii genitale, pat pentru care este de preferat evitarea utilizarii lui de catre femeile care prezinta un uter cu mai multe interventii chirurgicale.
  • Prezervativul – reduce considerabil riscul unei sarcini nedorite și previne contractarea unor boli cu transmitere sexuala, de origine infectioasa (cum este gonoreea)

Cunoașterea metodelor contraceptive are un rol important în evitarea sarcinilor nedorite și pentru evitarea avorturilor, care pericliteaza sanatatea reproductiva a femeii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *