Obiceiuri si traditii Baltagul

Monografia obiceiurilor si traditiilor
in romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu

Monografia obiceiurilor si traditiilor in romanul “Baltagul” scris de Mihail Sadoveanu se creioneaza pe baza personajelor din text.

Apare felul muntenilor foartre bine surprins prin faptul ca erau destul de superstitiosi; felul oamenilor care se ghideaza dupa legile nescrise. In cauza, apare caracterul Vitoriei Lipan, o munteanca sprintena care apeleaza fara strangere de inima la vrajitorie. Se lasa prada fatadei pe care Baba Maranda, o vrajitoare, o prezinta. Slaba, crede in cartile acesteia: “Pot sa-ntind si cartile”. Vitoria ia toate semnele ca atare, stiindu-le din stramosi si totodata avand incredere in ele. Traieste pe urma acestor semne, ea fiind permanent alarmata de toate elementele fatidice pe care le stie din strabuni si permanent amintite de Baba Maranda.

Traditiile transmise din generatie in generatie se intalnesc in text in felul urmator: “Munteanul are radacini la locul lui, ca si bradul”, acest lucru demonstrand faptul ca ei nu isi paraseau zona de basinta, simtindu-se acasa doar la munte. Cu nici un pret nu isi lasa familia si chiar daca barbatii obisnuiesc sa plece, se intorc mereu in locul unde simt caldura sufleteasca…La familiile lor. Iubirea de traditie este o baza pentru munteni, acestia nerenuntand vreo clipa la stramosii lor: “Sute, dupa sute de ani se veselisera de cresterea zilei si inceputul anilor; toate urmai ca pe vremea lui Borebista, craiul nostru cel de demult.” Nu numai ca respecta cu sfintenie traditiile vechi, ci se si simt jigniti cand acestea sunt incalcate de catrei altii: “Jignita a fost munteanca mai ales de faptul ca nici unul nu si-a facut cruce si n-a spus o vorba crestineasca pentru Nechifor”, fiind foarte conservatori, acceptand doar cu mare greu si sfiala schimbarea. Nu pot percepe evolutia acestora si incearca cu orice pret sa pastreze totul intact, invatandu-si copiii cat mai multe despre traditiile si obiceiurile muntenilor.

Viata muntenilor este strans legata de ciclul oilor fara de care nu ar putea trai. Din generatie in generatie, oieritul a devenit un lucru prentios pentru munteni, nu numai datorita faptului ca existenta lor depinde de acesta, dar si pentru ca ei considera ca fiind o munca onesta ca si un dar de la Dumnezeu: “-Am intarziat, Prea Slavite, caci suntem cu oile si cu asinii […] – Dragi imi sinteti, dar n-am ce va face. Ramaneti cu ce aveti.”. TInerii din familiile muntene sunt nevoiti sa-si caute propriu destin, fiind intr-o continua miscare cu turmele de oi pe care le poseda, ei sunt nevoiti sa-si paraseasca familia pentru a gasi un adapost pentru acestea. Astfel, membrii familiei sunt rasfirati printre munti, pierzand legatura cu restul familiei, oieritul devenind prima lor ingrijorare, insa cu toate acestea neparasind pamantul muntean.

In timp ce barbatii sunt cu oile la pascut, isi face apariti femeia puternica, stapana casei. Aceasta gaseste rezolvarea tuturor problemelor, fiind aspra, autoritara. Ia puterea in mainile sale: “Sa pregatesti sania! S-o umpli cu fan! Mani dimineata plecam!” Se descurca in momente tensionate si ia totul asupra ei: “A vandut branza, a dat vama si birul”, “A dat orz pentru absenta barbatului, sotia este nevoita sa ia in propriile-i maini frraiele gospodariei, insa atunci cand barbatul este acasa, devina supusa chiar daca temperamentul demn o ridica si o face sa para puternica, aceasta coboara deodata cand apare barbatul acasa. De aici munteanca nu mai are nicio autoritate asupra familiei, ea devenind un alt pion mutat de barbat, nu are niciun cuvant de spus, aceasta indurand orice tratament aplicat de sot: “muierea indura fara sa cracneasca puterea omului ei si ramanea neinduplecata”. In ciuda comportamentului uneori violent al barbatului ei “il auzi racnind si suduind incurcat asa cum era obiceiul vira anmimele in tarcuri pe poarta din fundul gospodariei, spre munte”, femeia isi iubeste sotul si se necajeste de fiecare data cand acesta intarzie sa vina acasa, banuind ca s-a oprit pe drum la o alta femeie. Inima muntencei tresare de bucurie la intoarcerea sotului, insa nu pentru mult timp deoarece gandul ca sotul sau poposeste la alte femei in drumul spre casa, o macina. Accepta cu greu necuviinta sotului, insa, continua sa razbeasca.

Credinta in Dumnezeu joaca un rol important in viata muntencei, biserica fiind singura autoritate prezenta intr-un sat precum Magura Tarcaului. Vitoria considera puterea Divina ca fiind cea care ii guverneaza viata, care o indruma si o calauzeste peste tot. Aceasta respecta cu fintenie toate datinile si sarbatorile crestinesti “isi face cruce cu limba”, “tine post negru”, “Facand trei cruci, femeia saluta pe sfinti” etc., si il considera pe preot, mesagerul divin si ca un indrumator, om intelept “El stia sa scrie si detinea o intelepciune foarte vasta”, al carui vorbe trebuie ascultate, si a carui autoritate divina nu poate fi negata: “Sfintenia ta ne esti aici, in pustia asta de munte, si primar si subprefect”. Atunci cand se simte nelinista din cauza absentei sotului ei, Vitoria merge la Parintele Danil pentru a-i cere sfat si pentru a o ajuta sa-si interpreteze visul ce il avuse despre Nechifor. Femeia este foarte tulburata de aspiratia “Visul meu e semn greu”, considerandul un semn divin si cred ca, fiindu-i dat visul, trebuie sa primeasca si o interpretare. Astfel, atunci cand parintele Danila nu o ia in serios, aceasta merge la manastirea Bistrita pentru a se ruga icoanei Sfanta Ana: “tot la Sfanta Ana sa-i ramaie nadejdea”. Deznadajduita, ingenuncheaza in fata icoanei, asteptand rabdator un raspuns. “privirea” Sfintei Ana o patrunde intrutotul: “Ana numai cat s-a uitat la mine si m-a strapuns pana in inima”. Apare constiinta Vitoriei: “intepaturile fulgilor care o biciuiau”, aduce si natura contra ei, in timp ce in mintea sa incepe sa se concretizeze situatia. Este sigura ca Nechifor este mor: “avand in transa stiinta mortii lui Nechifor Lipan”. Isi lasa timp de ragaz dupa care isipune la punct toate elementele cu privire la plecarea ei in cautarea sotului. Toate aceste semne, venite de sus, petleciuiesc decizia Vitoriei, iar Sfanta Ana prezinta un rol important, de baza, in tot ceea ce priveste viziunea femeii care nu mai are liniste.

Mancarea si bautura a facut si intotdeauna vor face parte din traditia oamenilor, fiecare avand modul sau de a-si prepara hrana, mestesug transmis din generatie in generatie. In opera, sunt conturate obiceiurile culinare ale muntenilor, Acestia sunt maiestri in prepararea diverselor produse lactate “cunosteau taina laptelui acru si a branzei de burduf” sau a altor mancaruri ce tin de oi, acestea fiind principalele alimente folosite de munteni. insa, aduc si legume, fructe si cereale de la campie: “Fiindu-le lehamite de lapte, branza si carne de oi sfartecata de lupi, aduceau legume de la campie.””Tot de la campii largi cu soare mult aduceau faina de papusoi”. Astfel, reiese ca alimentatia era destul de bogata, cuprinzand multitudinea alimentelor de baza si cele indispensabile unui organism echilibrat si sanatos.

In general, alimentatia muntenilor consta in mamaliga, branza, lapte, oua sau alte alimente pe care le pot procura cu usurinta, din munca lor. La ocazii speciale insa, precum nunti, botezuri sau inmormantari, acestia pregatesc ospete mai bogate cu “galuste de post si curechi prajit cu oloi de canepa”, “pita proastapata si cu un harzob de pastravi afumati”, “mamaliga si topitura”, “slanina si bucati afumate de porc”, rachiu vin si alte mancaruri mai alese.  Muntenii pun mare valoare pe traditii si sarbatori si acesta este motivul pentru care mesele sunt foarte imbelsugate la astfel de evenimente.

Vestimentatia, precum celelalte aspecte ale vietii de la munte, este una traditionala. Femeia poarta “broboada cu camasa alba si broboada neagra vastata ros”, iar fata poarta “paru impletit in cununa, fara nicio broboada, dupa randuiala fecioarelor.” De asemenea, barbatul se remarca prin “caciula brumarie […] cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi […] si botfori.” Si de aici se poate observa iubire de traditie si neam, precum si pastrarea obiceiului care nu dispare, ci mai mult de atat este tinut cu forta. Straiele imbracate de sateni ilustrau o mare valoare si totodata mandrie.

Printre cele mai de seama traditii, se remarca botezul, nunta si inmormantarea. Cele trei simbolizeaza ciclul vietii, avand fiecare anumite ritualuri specifice pe care muntenii nu le neglijeaza nicio clipa, ele fiind permanent si de fiecare data luate cu un aer foarte serios si plin de entuziasm.

Botezul, taina prin care se sterge pacatul stramosesc este luat ca fiind foarte important pentru munte, care pun accentul pe traditiile vechi, mostenite de generatii intregi “sa intre in Iehuza si sa-i puie rodin sub perna un costei de bucatele de zahar si pe fruntea crestinului celui nou o hartie de douazeci de lei” care asigura bunastarea copilului, el fiind transpus in lumea muritorilor pacatosi. Momentul botezului este foarte bine ilustrat, el insusi fiind un punct de incepe a fortificatiei, numita viata. Botezul prezinta pentru munteni o importanta etapa, primul pas pe care copilul in face in lumea noastra. Prin intermediul acestuia, copilul primeste practic cuviinta si totodata grija venita de sus, el figurand practic din acel moment fiind iertat de pacatul stramosesc. Nou nascutul primeste harul Dumnezeiesc si este vindecat de toate pacatele prin taina pocaintei.

Casatoria este in general un eveniment aranjat in functie de intere “Oi gasi eu un roman asezat, cu casa noua in sat si cu oi in munte ca sa te dau si sa scap de tine”, astfel casatoria din dragoste parand un lucru tineresc, care trebuie scos din mintea copiilor, declaratiile sau poeziile de dragoste fiind considerate rusinoase de cele mai multe ori. Soarta tinerelor fete era in general hotarata de parinti “nici c0un chip nu ma pot invoi ca s-o dau dupa feciorul acela nalt si cu nasul mare al dascalitei lui Topor”, fiindu-le neglijate dorintele, ba mai mult, fiind incurajate sa-si scoata din cap asemenea aiureli si sa isi vada de treburile lor “sa faci bine domnisoara, sa-ti vezi de randuielile tale de fata mare”.

Nunta reprezinta desarvisrea, precum si curata legatura duhovniceasca intr-o unire pe viata, tot acest fact, fiind intampinat in fata lui Dumnezeu. Muntenii prezinta nunta ca a doua lor mare bucurie si totodata traditie. Bucuria cu care acestia participa la petrecerea data in cinstea celor doi proaspeti insuratei, figureaza cheful de petrecere, de viata, incat si caracterul satenilor traditionalisti: “Fugeau saniile cu nuntasii pe ghiata Bistritei. Mireasa si drustele cu capetele inflorite; nevestele numai in catrini si bonditi. Barbatii impuscau cu pistoalele asupra brazilor ca sa sperie si s-alunge mai degraba iarna. Cum ai vazut oameni straini pe drumul de sus, vorniceii au pus pinteni si le-au iesi inainte cu naframile de la urechile cailor filfind. Au intins plosca s-au ridicat pistoalele. Ori beau in cinstrea feciorului de imparat si a slavitei doamne mirese ori ii omoara acolo pe loc.” Acestia nu lasa vreun moment ca cineva sa intre in acea eforie creata de ei insusi, fiind irascibili la orice semn care parea de rau singur. Nu vroiau sa astepte finalul si nu lasau lucrurile sa decurga lin pana nu isi asigurau destinderea pe tot parcursul nuntii.

Vitoria pazeste cu inversunare randuielile stramosesti de inmormantare, incepand de cand isi gaseste barbtul sa il onoreze crestineste, asa cum stia si credea ea ca trebuie. Femeia organizeaza cu mare grija pomenirea cea de pe urma mortului. Aprinderea lumanarilor, tocmirea preotilor pentru slujba si a bocitoarelor pentru a-l plange pe mor, stropirea ramasitelor acestuia cu vin precum si altele, sunt elemente importante si nelipsite de la inmormantarea lui Nechifor Lipan: “Pune in caruta odata cu parintele, paini douazeci, masline doua chile si scrumbii zece, si rachiu cinci garafi de cate-o oca. Scrie si acestea in catastif la dumneata pe langa ce am adus acuma cu noi. Cine-a binevoi sa vina aici sa vada sau sa privechieze pe mort, sa-l cinstesc c-un pahar si sa-i dau o bcuata de pita cu ceva, ca sa fie de pomenire”, “inainte de a bea, a barsat pentru mort o picatura din pahar.”, “Vitoria a venit langa coana Maria si a rugat-o, cu glas pripit, sa aiba ea gija de cele din urma randuieli si mai ales sa nu uite sa ceara in clipa anumita vinul pentru stropit si gaina neagra care se da peste groapa.” Toate aceste elemente transpun inmormantarea meritata de sotul Vitoriei, care nu se lasa un moment prada nestirii. Se tine tare, cum ii este caracterul, deoarece de acum ea are sa fie capul familiei.

Cand slujba preotilor ia sfarsit si sicriul este coborat in groapa, Vitoria arunca un pumn de tarana peste el “oamenii s-au grabit sa coasa in cuie capacul sicriului, indata l-au coborat si s-a auzit huruitul bulgarilor de pamant. Vitoria s-a intors mai linistita si a zvarlit si ea asupra sotului sau un pumn de tarana. ” Vitoria ii doreste sotului sau binele daca se poate spune, prin actul ei reiesind vorba “sa-ti fie usoara”. Aceasta il iubeste pe Nechifor si vrea tot ce e mai bun pentru el, implinita fiind deoarece l-a descoperit la timp.

Dupa incheierea inmormantarii, participantii sunt serviti cu cate ceva: “S-a dat fiecaruia dintre cei care ieseau, intru pomenirea mortului, un sfert de paine s-un paharel de rachiu. Barbatii si femeile sopteau inchinarea rituala: Dumnezeu sa-l ierte!, desertau dintr-o data bautura, apoi frangeau din paine o bucata cu care isi astupau arsura placuta a gurii”, apoi merg cu totii la masa.

In sfarsit, sunt planuite si parastasele rituale ale mortului: “ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul intai al tatalui”, “ne putem intoarce iar aici in Sabasa, ca sa facem parastasul de noua zile.” “La patruzeci de zile vom fi iar aici si vom […] implini datoria de patruzeci de zile.” Femeia aranjeaza fiecare detaliu, constienta fiind de cele intamplate. Precum ii este felul, isi ia asupra ei toate atribuirile si are o sa fie o vaduva demna de urmat.

Prin toate cele enumerate mai sus, reiese in primul rand, felul muntenilor, credinciosi, muncitori, iubitori. Apar tot odata toate obiceiurile infiripate pe langa ei, relatiile care sunt asa din generatie in generatie, precum si personalitatile foarte puternice, carismatice si impulsive. Este foarte bine evidentiat poporul iubitor de neam si de stramosi, astfel fiind de demult. Acesti oameni, iubitori de viata, nu se pripesc, insa sunt foarte superstitiosi. Cred totodata foarte mult in Divin si toate actiunile sunt indrumate de insusi Atotputernicul.

Astfel, este prezentata viata la tara intr-un sat din Munteania, o viata plina de griji si totodata nevoie, o viata nesigura, care iti poate fi luata oricand, o viata pentru care lupti si chiar daca lupti pentru ea nu izbavesti mereu sa te alegi cu ceea ce meriti. Asadar, acesta este modul in care monografia obiceiurilor si traditiilor este pastrat si in zilele de azi, chiar daca nu in intregime.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *