Arta poetica neomoderna – Lectia despre cub – Nichita Stanescu

Arta poetica neomoderna

Lectia despre cub

Nichita Stanescu

Opera Lectia despre cub este o arta poetica neomoderna ce exprima in mod metaforic viziunea creatorului asupra perfectiunii. Fiind publicata in ultima etapa de creatie (vezi aici toate etapele de creatie stanesciene) in volumul operei imperfecte (1979) cuprinde o viziune matura a poetului asupra conditiei de creator si asupra receptarii operei de arta.

Volumul se deschide cu Lectia despre cub si se finalizeaza cu Lectia despre cerc, doua figuri geometrice perfecte venite in contradictie cu titlul volumului. In acest sens este sugestiva dorinta poetului de a sublinia faptul ca perfectiunea pentru creator nu se va suprapune niciodata perfectiunii imaginate de receptor.

Comentarea titlului

Titlul poeziei Lectia despre cub este format din doua substantive surprinde denotativ ideea de redare a unor cunostinte legate in acest caz de o figura geometrica pefecta. Valoarea conotativa reiese din ipostaza eului poetic de poet sau creator ce isi impartaseste discipolilor sau simplilor cititori conceptia despre perfectiunea in arta. Cubul semnifica poezia ca si creatie ce suporta oricand modificarile creaorului deoarce se poate schimba acel etalon de frumusete pe care poezia il reprezinta.

Tema operei

Specific artei poetice se contureaza universul tematic axat pe conditia poetului si viziunea asupra creatiei. Motivul literar central este cubul, iar alte motive literare sunt piatra, sangele, sarutul, receptarii artei si motivul perfectiunii in arta.

Simbolul dominant

Simbolul dominant al poeziei este ochiul lui Homer. Pornindu-se de la poetul orb, autorul Iliadei si Odiseei este sugerat momentul in care poezia este simtita cu toate celelalte simturi pentru a fi inteleasa, nu doar citita.

Structura compozitionala

Din punct de vedere compozitional, poezia cuprinde trei secvente lirice in care difera ipostaza eului poetic: in prima secventa eul liric este surprins in ipostaza de creator, in a doua secventa in ipostaza de cititor, receptor a propriei creatii si in ultima secventa in ipostaza de creator.

Comentarea textului pe secvente

prima secventa

  • surprinde in mot etapizat momentele urmarite in scrierea poeziei
  • se remarca prezenta verbelor impresonale “se ia”, “se ciopleste”, “se lustruieste”, “se razuieste”, pentru a marca detasarea eului poetic de propria creatie
  • campul semantic dominant este al sculpturii, facandu-se o analogie intre cele doua arte (literatura si sculptura)
  • poezia porneste de la simplul cuvant  “piatra”, nereprezentantiv, nemodelat, in forma bruta
  • munca celui care creaza este dominata de efort interior, sufletesc, in special care provoaca durere “dalta de sange”
  • poezia pentru a fi reprezentativa are nevoie de mult mai mult decat o simpla lecturare, de aceea ochiul lui Homer surprinde toate simturile cu ajutorul carora poezia poate fi modelata
  • sperantele si idealurile eului poetic sunt conturate prin substantivul “raze” si ele trebuie incluse in poezie pentru ca aceasta sa fie unica.
  • Totul se continua la infinit pana ce cubul iese perfect.

a doua secventa

  • poezia este scrisa in scopul venerarii, sarutul in text fiind metafora receptarii operei
  • la randul lui, cel care a scris opera devine cititor pentru a-si putea dinafara admira creatia, neinfluentat de sentimente.
  • la randul lui, publicul cititor este cel care admira opera scrisa si pentru ca literatura este destinata cunoscatorilor, ultima receptare este infanta vazuta in ipostaza de muza sau de nobila protectoare a scrierii.

ultima secventa

  • schimbarea in poezie urmeaza ca un dat firesc deoarece se impune o noua varianta pentru atingerea perfectiunii
  • cuvintele arata o schimbare brutala “brusc”, “se sfarama”, “un ciocan”.
  • daca pentru eul poetic poezia doar acuma atinge perfectiunea, cititorul neobisnuit cu schimbarea nu va perfece in mod pozitiv noua valoare estetica si artistica.
  • ca urmare este usor de anticipat reactia folosindu-se inversiunea “zice-vor”.
  • folosirea cond-optativ (mod verbal) la timp perfect “ar fi fost” surprinde snetimentul de dezamagire ce cuprinde cititorul la vederea formei finale a poeziei
  • ca urmare, viziunea asupra frumosului este subiectiva de aceea nu reprezinta un etalon estetic si pentru poezie.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *