Caracterizare Gheorghita Lipan

Baltagul – Mihail Sadoveanu

Caracterizarea personajului literar Gheorghita Lipan

Publicat in perioada interbelica, “Baltagul” apartine genului epic, fiind un roman social de tip traditional.

Aparuta in 1930, opera a necesitat o perioada de scriere de doar sapte pana la zece zile, deoarece acesta se afla de mult in mintea scriitorului.

Romanul “Baltagul” este un roman social cat si mitic  si al transhumantei. Acesta este un roman social deoarece prezina anumite caracteristici predominante precum: prezentarea ampla a satului de munte in opozitie cu organizarea orasului si viata oamenilor influentata de factorii rurali. Opera este considerata si un roman mitic deoarece acest text are la baza legenta si mitul vrajitoarei. In tot acest timp poate fi considerat si un roman al transhumantei deoarece viata oamenilor este oganizata in functie de oierit, astfel oamenii fiind nevoiti sa coboare la vale sau sa urce la munte in functie de vreme.

Tipologizare

Gheorghita Lipan este un personaj secundar, rotund, pozitiv, tipul omului tanar care urmeaza generatiei, fiind caracterizat atat in mod direct cat si in mod indirecct.

Moduri de caracterizare

Caracterizarea directa este facuta atat de narator, cat si de alte personaje sau autocaracterizare. Caracterizarea indirecta are loc cu ajutorul mijloacelor indirecte: limbaj, fapte, comportamente, vestimentatie etc.

Caracterizarea directa

Portretul fizic este facut in special de narator. Avand saptesprezece ani, “Gheorghita era un flacau sprancenat s-avea ochii ei“. Naratorul prezinta asemanarea sa cu Vitoria prin ochii caprui, Gheorghita avea un “zambet frumos, ca de fata“, deasupra caruia se remarca mustacioara care abia incepea sa “infireze“.

Dintre hainele cu care era imbracat, este prezentat doar chimirul, un brau lat de piele, pe care-l purta dupa ce a coborat de pe munte.

Numele Gheorghita “era numele care placuse Vitoriei“, nume luat de la tatal sau, “numele cel adevarat si tainic al lui Nechifor”, nume rostit pentru el de preot si nasi.

Personajul “Gheorghita” este caracterizat de catre autor in mod indirect prin faptele sale, parerea altor personaje despre el, relatiile cu ceilalti si limbajul. Gheorghita este prezentat in medii diferite: cel pastroresc, cel natural, cel familial.

Prin relatia cu alte personaje se evidentiaza cateva trasaturi specifice: interiorizarea, sensibilitatea, agerimea si inteligenta, modestia si ascultarea la deciziile Vitorieri, dar si teama de necunoscut si de moarte.

Gheorghita reprezinta generatia tanara, care trebuia sa se gaseasca pe sine, sa paseasca pe un drum al formarii si al maturizarii la sfarsitul caruia trebuie sa fie gata sa ia locul tatalui devenind barbatul casei.

Inca de la inceput, Gheorghita este prezentat ca un personaj temator (“D-apoi om putea razbi, mamuca?“) gandindu-se mai mult la horele din sat decat la linistea mamei (“Raspunse mahnit in sinel caci nu se mai putea bucura de hora de a doua zi“). Femeia observa atitudinea retinuta a fiului ei, pe care il caracterizeaza drept sfios si nesigur si hotaraste sa plece in calatorie alaturi de el.

Gheorghita era inca, in suflet, un copul, el nu poate fi desprins din “lumea basmelor copilariei”, el fiind cu mintea in alta parte, judecandu-i pe cei din jur ca fiind personaje ale unei lumi fantastice, necunoscuta lui. Vazand cum Vitoria ii intuieste gandurile, personajul remarca nedumerit: “Mama asta trebuie sa fie fermecatoare; cunoaste gandul omului“.

Caracterizarea indirecta

Pe parcursul acestui drum al maturizarii, Gheorghita este supus la mai multe probe, incercari, cu scopul de a cizela comportamentul acestuia pentru a-l ajuta sa evolduueze.

Prima proba la care este supus Gheorghita este una de putere fizica: lupta cu troianul, insa acesta este un moemnt prielnic pentru a-i arata mamei ac se ridica la asteptarile sale: “Incepand batalia cu troianul, deodata simti in el putere si indarjire si nu se opri pana ce nu-l birui ca pe-o fiinta. Privi spre maica-sa; p vazu zambind si intelese ca i-a dat raspunsul pe care nu-l putae gangavi in ajun.” Perseverentasi forta bratului tanar sunt chiar trasaturile de care are nevoie Vitoria pentru a putea razbi. Exista momente in care VItoria ii recunoaste fiului ei superioritatea cand acesta vorbeste despre calatoria cu trenul sau cand, pentru ca stie sa citeasca, ii spune unui carciumar pe nume: “Vad ca toti sunteti cu cap si cu invatatura. Numai eu is o proasta, remarca femeia, disimulandu-si admiratia“.

Vazandu-si odrasla crescand in fata ochilor sai, Vitoria hotaraste sa-i inmaneze fiului un baltag sfant, “Instrumentul magic” pe care il poarta permanent cu sine: “Gheorghita purta aninat in lat, in dosul coapsei drepte, altagul“. Drumul este lung si greu, asemenea unui labirint, iar traseul urmat este cel ivners transhumantei. Mergand dinspre iarna spre primavara, dinspre intuneric spre lumina, Gheorghita invata sa se supuna mamei, sa cunoasca firea oamenilor si sa-si infranga propriile limite.

Orice traseu initiatic presupune, pe langa despartirea de spatiul cunoscut si trecerea unei probe grele, aceea a aconfruntarii cu moartea. Momentul semnificativ din roman in acest sens il reprezinta privegherea osemintelor lui Nechifor. Coborarea in rapa, echivalentul cu coborarea in infern, este o asemenea incercare dificila, la care Gheorghita este supus de catre mama sa: “Bine, mamuca, suspina flacaul. Oi sta aici, dupa cum imi poruncesti“. Intr-u mod indirect, naratorul pune in evidenta teama baiatului ramas singur: “Dar de cand traia pe lume nu-i fusese data o asemenea cumplita vedere“. Apropierea mortii il face sa-i fie frica, dar incearca sa se imbarbateze singur: “judecandu-se el singur pe sine, flacaul se incredinta ca nu se simte in el vreo sfiala; ar fi dorit nmai sa aiba in preajma lui un suflet viu“. In mod simbolic, in aceasta scena se realizeaza un transfer de energii intre tata si fiu: “Sangele si carnea lui Nechifor Lipan se intorceau asupra lui in pasi, in zboruri, in chemari“. Chiar daca frica il face sa nu respecte intru totul sfaturile Vitoriei si paraseste ramasitele tatalui sau, trece proba si tanarul ii poate infrunta acum pe criminali.

In scena prazniclui de dupa inmormantare, prim-planul il are Vitoria. Cu inteligenta, femeia ii face pe vinovati sa-si marturiseasca faptele. Gheorghita este insa cel care infaptuieste dreptatea. Tanarul este prevazator, isi face un plan, reactioneaza astfel decat pana atunci: “Flacaul avea de mainainte hotarat cum sa faca“. Asa cum la inceputul romanului a biruit troianul, iata ca acum il rapune pe criminal: “Impuns de alt tipat al femeii, feciorul mortului simti in el crescand o putere mai mare si mai dreapta a ucigasului. Primi pe Bogza in umar. Il dadu indarat. Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte“. Miscarile sale sunt sigure si conduse de constiinta ca restabileste dreptatea.

Concluzie

In concluzie, Gheorghita este un personaj memorabil, care parcurge un drum al maturizarii prin calatoria care are scop gasirea tatalui sau, vegherea osemintelor acestuia, care mai apoi isi dovedeste  aceasta maturizare razbandu-si parintele prn pedepsirea asasinului.

Pornit de la basmele si locurile pitoresti ale copilariei prin lumea noua a orasului, descoperind viata, bucuriile si tritetile ei, murind si renascand pe plan simbolic, trecand proba cea mai grea a confruntarii cu moartea, personajul devine un demn urmas al lui Nechifor Lipan.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *